Water by the spoonful - Quiara Alegria Hudes

0 comentarii


        O piesă superbă! Așa vreau să încep această recenzie. :)
Premiată cu premiul Pulitzer, piesa „Water by the spoonful (Apă cu lingura)” face parte din trilogia autoarei Quiara Alegria Hudes, premiată cu un Tony în 2008.
        Am citit această carte în cadru unui curs de teatru contemporan la facultate, această piesă fiind preferata mea. Ceea ce este interesant la această piesă, încă de la început, este aranjarea decorului. Scena se împarte în două : lumea virtuală și lumea reală.
Personajul principal este Elliot Ortiz, un veteran al războiului din Irak. Șchiop, acesta lucrează într-unul din magazinele lanțului Subway.
Mama adoptivă a acestuia moare, iar el, împreună cu verișoara sa Yazmin, trebuie să îi facă o înmormântare cum se cuvine. Paralel, mama adevărată a lui Elliot ( sora mamei lui adoptive ), fostă consumatoare de heroină, ține un grup/site/forum online pentru cei care vor să renunțe la consumul de droguri.
Problemele apar atunci când cele două lumi se ciocnesc, iar Elliot își vizitează mama adevărată pentru a-i cere bani. Aflăm din această scenă și semnificația titlului care ne dezvăluie motivul pentru care Elliot a fost adoptat de mătușa sa.
       În final, personajele se regăsesc între ele într-un mod inedit : Elliot și Yaz reușesc să ducă înmormântarea până la capăt și cumpără casa mătușii (după ce Yaz își vinde pianul mult iubit), mama adevărată a lui Elliot recidivează și ajunge la spital în urma unei supradoze de heroină, iar două personaje din forum se întâlnesc în viața reală.
Dar cam atat cu discuția, astept sa aud parerea ta in comentarii.


Tu ai citit cartea? Ti-a placut?
Daca nu ai citit, o vei citi?


Nota mea : 10/10
Lungime : 92 pagini
Timp citire: 1 oră

Read-a-thon - Maratonul de citit

0 comentarii

15 - 21 iulie

Pe lângă bloguri și platforme de socializare, precum Goodreads, iubitorii de cărți mai pot viziona sau crea recenzii video pe YouTube.
Comunitatea BookTube ( cum s-au auto-denumit ) este destul de numeroasă la nivel global, însă există foarte puțini booktuberi români. Dar deviez de la subiect. 
La începutul acestei luni, un cititor cu vechime și experiență din această comunitate a lansat o provocare : un maraton de citit. O idee genială, mai ales prin modul cum au construit-o. Așadar, nu e doar un simplu maraton...acesta vine la rândul lui cu alte șapte provocări :
  1. Să citești cel puțin 300 de pagini pe zi. Această provocare este destul de grea, însă dacă ai citit măcar într-una din zile 300 de pagini (sau peste), se va lua în considerare ca îndeplinită. 
  2. Să citești o carte cu cel puțin 500 de pagini. Această provocare are rolul de a ne încuraja să citim cărțile mari, cărțile ce ne intimidează. Pentru asta eu am ales prima carte din seria Un cântec de gheață și foc scrisă de George R.R. Martin, și anume Urzeala Tronurilor, care are 859 de pagini. 
  3. Să recitești o carte. Cu toții avem acea carte pe am citit-o de nenumărate ori. Această provocare îți dă șansa să o mai citești o dată fără a te simți vinovat față de celelalte cărți pe care le neglijezi :). Eu am ales o piesă de teatru contemporană, Water by the spoonful de Quiara Alegria Hudes. Aș fi recitit The Fault in Our Stars, dar am recitit-o pentru a treia oară săptămâna trecută. 
  4. Termină o serie sau o trilogie. Din nou o provocare grea. Poate fi ultimul volum dintr-o serie sau chiar o serie întreagă ( în cazul meu ). Stăpânul viselor de Theresa Breslin este alegerea mea ( două volume ), cu care voi participa și le cea de a cincea provocare care urmează. 
  5. Citește o carte care stă de foarte mult timp pe raftul tău și nu a fost citită. Seria Stăpânul Viselor stă pe raftul meu de când eram în clasa a opta, adică acum 6-7 ani.
  6. „Citește” o carte audio. Sunt foarte mulți cititori care fug de cărțile audio, o categorie în care mă includ și eu. Această provocare își dorește a îi familiariza pe cititorii clasici cu cărțile audio. Eu am ales o carte de James Joyce, Dubliners, de pe http://www.booksshouldbefree.com . 
  7. Citește un clasic. Cred că știm cu toții rolul acestei provocări! Eu am ales Doamna Dalloway de Virginia Woolf. 
Acestea sunt cele 7 provocări. Maratonul începe pe 15 iulie și se termină pe 21. Pentru mai multe detalii, urmăriți clipul unuia dintre organizatori.
. .