Fata cu portocale - Jostein Gaarder

" Am moștenit o durere adâncă de la tatăl meu, o durere legată de faptul că într-o zi voi părăsi această lume. Am învățat să mă gândesc la <<nopți ca aceasta pe care nu am voie să le trăiesc>>. Am moștenit însă și capacitatea de a aprecia cât de fantastică este viața. [...] Mai mult am învățat să-mi ridic privirea spre cer și să mă minunez de tot ce se află acolo, în spațiu cosmic, la multe miliarde de ani lumină. "

Când încep să citesc o carte, în capul meu se declanșează un mecanism care modeleaza șablonul recenziei. Ajungând la finalul romanului Fata cu portocale, am știu că trebuie să încep cu acest citat. O superbă lecție de viață. Așa aș caracteriza cartea asta. O superbă lecție de viață.

Am intrat în lumea cărții extrem de sceptic pentru că tot decorul arată asemeni unui roman siropos si "chicios" de dragoste. Plus că toată poveste cu tatăl decedat și fiul ce-i duce povestea mai departe e ceva extrem de sensibil pentru mine ( și puteți citi aici despre asta).

Însă a doua jumătate a romanului reusește să compenseze pentru aspectul siropos de la început. E așa de frumos scris romanul că am avut de multe ori impresia că atunci când Jan Olav i se adresa lui Georg, credeam că se referă la mine și tresăream.

Fata cu portocale îmi aduce aminte de Blonda din rucsac ( pecare o puteți citi aici ). Până să apuce să vorbească cu ea, pentru Jan Olav fata cu portocale era un arhetip, un motiv, orice! Altfel nu aş putea să îmi explic căutarea lui obsesivă, întregul voiaj în căutarea fetei cu portocale. 

A glumit atât de mult pe seama expediţiei în Groelanda, încât el însuşi a avut o expediţie interioară, a descoperiri de sine.

Inserările cu Telescopul Hubble au fost extrem de savuroase, încât Universul mă intrigă în complexitatea sa!

Este o carte frumoasă, uşor de citit ( deşi mie mi-a luat câteva zile să o termin ). La început cartea pare a se pierde în detalii însă îşi revine pe parcurs, iar finalul „răzbună” tot! 

Nota mea : 8/10

Lungime : 157 pagini

Timp citire: 3 zile